Aceasta nuntă a fost una specială pentru că nașul îmi este bun prieten dar și pentru că a fost la Mioveni, unde nu am mai avut nicio nuntă până acum. A mai fost specială pentru că atunci când cineva striga „Mihai”, mirele, videograful și fotograful răspundeau cu „Da”. Dar nu în ultimul rând, a fost specială pentru că am fost martor și am putut imortaliza iubirea dintre Adelina și Mihai. Niste oameni foarte plăcuți, care au colaborat cu mine deși mi-au spus că nu sunt fani ai pozelor. Într-un final am găsit o cale de mijloc și am fost toți mulțumiți.

Cununia civilă a avut loc câteva zile mai devreme și ne-am putut cunoaște mai bine. Cununia religioasă s-a săvârșit la Catedrala din Mioveni iar distracția s-a ținut la Apulum Events.

Orchestra a fost deasemenea una pe masura evenimentului și ne-a distrat foarte frumos, mulțumim Brândușa Drăghici Band.
Videograf: Mihai Iordanescu;
Asistent fotograf: Bădoiu Costin.

Photos by: Mihai Balta | Fotoworld | www.mihaibalta.com

Comments

comments