Alina și Florin au fost norocoși în ziua cununiei civile. Când am ajuns la Starea Civilă din Popești Leordeni, o ploaie torențială a început din senin și
abia am coborât din mașini.

Fotograful din mine nu voia să aibe o viitoare doamnă supărată, așa că am încercat să îi explic Alinei că ploaia aduce noroc conform tradițiilor, dar nu părea să mă creadă deloc. Într-un final, am intrat în fața ofițerului de stare civilă și cu zâmbetul pe buze au spus un mare „DA” amândoi.

Afară ne-a așteptat Soarele care a alungat norii de ploaie. După ce am terminat cu pozele formale de afară, am fost să o chinuim pe Alina la un mers prin parc, iar până la urmă a renunțat la pantofii ei pentru a reuși să meargă.

Ne-am amuzat puțin la sedința foto din Pacul Carol, ne-am luat „la revedere” și au plecat spre restaurant unde erau asteptați de rude.

Nu sunt eu cel mai bun povestitor, așa că las imaginile să vă arate puțin din povestea lor de dragoste!

Comments

comments