Ziua a început cu o alarmă pe undeva în jur de ora 5 a.m. Cu chiu cu vai m-am ridicat din pat, mi-am verificat telefonul, băieții erau treji, le-am trimis locația să vină să mă ia și să plecăm spre locul cu pricina. M-am întâlnit cu Cristi și cu Radu (deja bifam încă un prieten pasionat de fotografie de la prima ora a dimineții) și am plecat spre Comana, Giurgiu. Am tot fost noi pe acolo în căutarea peisajelor dar niciodată nu au coincis cu fanteziile noastre fotografice. Astăzi părea să fie ce trebuie, părea să fie bine și din fericire a și fost. Ne-am găsit locul lângă mașinile pescarilor și am început să privim spectacolul.

Minut după minut, Soarele își făcea timid apariția prin culori calde și vii ce colorau norii ce se vedeau în zare. În timp ce așteptam, unii cu drona pe sus, alții cu aparatele pe trepiede, își face apariția Adrian (a doua bifă de prieten nou pasionat de fotografie), iar din vorbă în vorbă am aflat că Radu și Cristi s-au mai întâlnit cu el cu ceva ani în urmă, în cadrul unei ture foto. Dimineața devenea din ce în ce mai interesantă, plecasem pentru răsărit și deja venea și bonusul. Băieții vorbeau despre un bătrânel pictor și am stabilit că mergem să îl vedem. Așa am avut eu primul contact cu pictorul Iosif Maretz, un bătrânel expresiv și extrem de pasionat de ceea ce face, o poveste pe două picioare ce stai și o asculți de fiecare data cu gura deschisă. Când am ajuns la casa lui, curtea era deschisă dar ușa la casă încuiată cu un lanț ( din considerente de securitate). Adrian a deschis și ne uitam la el pe geam.

La primele ore ale dimineții el picta în camera lui, asculta muzică clasică și își bea tacticos cafeaua între 2-3 țigări. Am intrat la el cu toții, și-a oprit lucrul și și-a așternut pe față un zâmbet când l-a văzut pe Adrian ( ca să înțelegeți, Adrian cu care ne-am întâlnit la răsărit se ocupă ca bătrânelul să aibă de toate și să își vândă tablourile, iar munca lui o găsiți pe Tablouri Iosif Maretz). Datorită faptului că nu aude foarte bine nu am vorbit prea multe, ci mai mult am făcut fotografii. Între timp Adrian ne povestea tot ce face pentru bătrânel și am rămas cu o senzație plăcută că mai există asemenea oameni, asemenea povești asemenea pasiuni pe care noi le-am putut întâlni în drumurile noastre fotografice.

 

Până la următoarea întâlnire am să vă las ceva fotografii. În încheiere vreau să mulțumesc lui Adrian Geambasu pentru această poveste minunată. Toate bune!

 

Ps. Alex, îmi pare rău că nu ai fost cu noi! Next time, trupă completă! 😀

Comments

comments